23 Ianuarie: Kovesi, pe lista scurtă pentru Parchetul European – Liderul Forumului Germanilor îl refuză pe Kelemen Hunor – Opoziția dorește sesiune extraordinară pentru anularea OUG 114

> Laura Codruța Kovesi este pe lista scurtă de 5 persoane a comisiei de selecție pentru funcția de procuror-șef la Parchetul European. Procedura de selecție nu depinde de țara din care e candidatul și se face exclusiv de către o comisie formată din 12 membri aleși deja din septembrie 2018.
> Paul Jürgen Porr, liderul Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), a refuzat invitația șefului UDMR de a participa la congresul formațiunii, urându-i să aibă „succese viitoare alături de tovarășii Dragnea & Tăriceanu”, considerând „inacceptabil ca UDMR să sprijine măsurile luate de actuala coaliție la putere în cazul asa-zisei reforme a sistemului judiciar, care slăbesc considerabil lupta împotriva corupției și pun în pericol statul de drept”.
> 114 deputați PNL, USR, PMP și Pro România au semnat pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în care doresc respingerea Ordonanței de Urgență a Guvernului 114/2018, care impune noi taxe în mai multe domenii. Pe lângă aceasta, se dorește adoptarea bugetul de stat pentru anul în curs, dar și abrogarea legii privind recursul compensatoriu.