
Persoanele care nu se vor prezenta pentru începerea pedepselor la cel mult 7 zile după condamnarea definitivă vor primi încă o pedeapsă de până la 3 ani, potrivit unei propuneri transmise de Ministerul Justiției către Guvern.
Doamna ministru a Justiției – și îi mulțumesc pentru acest lucru – vine cu o propunere de modificare a Codului Penal care să descurajeze asemenea cazuri scandaloase. Concret, cei care nu se prezintă la închisoare în 7 zile după condamnarea definitivă vor avea o pedeapsă suplimentară de până la 3 ani. Diferența între momentul evadării și arestarea efectivă se adaugă la pedeapsă. Cred că este o soluție absolut necesară. Să vedem de acum dacă le mai dă mâna condamnaților fugari să fugă din țară, fiindcă cel puțin își vor dubla pedepsele, a explicat prim-ministrul Marcel Ciolacu într-o ședință de Guvern.
Potrivit ministrei Justiției, Alina Gorghiu, statul român a recuperat peste 600 de fugari de la începutul anului și până acum.
Categorii
Guvernare.net, PNL, PSD, Ştiri
