Guvernul Ciolacu a adoptat noua lege a pensiilor | Pensiile vor crește de două ori în 2024

Noua lege a pensiilor a fost adoptată de Guvernul Ciolacu, urmând să intre în vigoare la 1 ianuarie 2024. Legea prevede două majorări în același an, una de 13,8% în luna ianuarie, respectiv o mărire în medie de 40% în luna septembrie.
De asemenea, legea crește vârsta de pensionare pentru femei la 65 de ani și posibilitatea rămânerii în activitate până la vârsta de 70 de ani. Creșterea vârstei de pensionare la femei se va aplica începând cu anul 2035.
Legea pensiilor a fost adoptată! Nu există „nu vreau” sau „nu pot” atunci când vine vorba de pensionari, a transmis premierul Ciolacu prin intermediul unei rețele de socializare.
Potrivit unor surse, Fondul Monetar Internațional (FMI) va interveni asupra legii, fiind de părere că impactul bugetar în 2024 va fi de 0,5% din PIB (Produsul Intern Brut), plasând România pe o traiectorie în care ar depăși ținta de deficit bugetar de 3% din PIB, stabilit de comun acord cu Comisia Europeană.