Sari la conținut

Premierul Ciolacu: Facem progrese în ceea ce privește Programul Visa Waiver pentru români

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a transmis că România face progrese în ceea ce privește Visa Waiver, programul prin care Statele Unite ale Americii scutesc cetățenii anumitor state de la a trebui să obțină o viză pentru a putea intra în teritoriu american.

Proiectele noastre economice comune avansează într-o manieră susţinută; facem progrese în ceea ce priveşte Programul Visa Waiver pentru români, a transmis prim-ministrul Ciolacu prin intermediul unei rețele de socializare.

Și Kathleen Kavalec, ambasadoarea Statelor Unite la București, susține că România este tot mai aproape de a fi primită în programul Visa Waiver.

Este scopul meu în acest mandat. Nu poate fi mai devreme de 2025, pentru că avem de măsurat anual rata de respingere, din 1 octombrie până pe 1 octombrie. Dacă totul va fi bine, probabil, la începutul anului 2025. Sperăm. Nu este garantat. Depinde de multe lucruri ce se pot întâmpla, dar eu cred că ne aflăm pe drumul cel bun, a declarat ambasadoarea SUA.

Imagine – Facebook/MarcelCiolacu.