Sari la conținut

Primul centru de instruire din România dotat cu simulator de zbor Boeing 737 NG

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico – economici pentru construirea unui centru de instruire pentru piloți, echipat cu un simulator complet de zbor FFS (Full Flight Simulator) Boeing 737 NG.

Realizarea acestei investiții de către Școala Superioară de Aviație Civilă, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, va crea infrastructura necesară pentru prima facilitate din România dotată cu simulatoare de zbor complete tip FFS destinatã formării și pregătirii piloților. Va fi și primul simulator complet de zbor pentru Boeing 737 NG din Europa de Est.

Noul simulator va da posibilitatea tinerilor piloți să se specializeze pe un tip avion, respectiv Boeing 737 NG, foarte răspândit la nivel mondial. Totodată, va permite piloților cu experiență să-și facă în România pregătirea recurentă necesară menținerii licenței.

Valoarea investiției se ridică la 63 de milioane de lei, iar pentru acest proiect sunt luate în calcul mai multe surse de finanțare.

Beneficiile realizării acestui centru de pregătire sunt:

  • dezvoltarea activității de bază a Școlii Superioare de Aviație Civilă și facilitarea organizării de cursuri de formare la cele mai înalte standarde internaționale;
  • generarea de venituri suplimentare pentru Școala Superioară de Aviație Civilă;
  • așezarea României pe piața internațională a furnizorilor de servicii de pregătire pentru personalul aeronautic;
  • costuri cu pregătirea piloților mai scăzute pentru transportatori aerieni cu baza de operare în România;
  • crearea de noi locuri de muncă

Pe termen lung, existența unui asemenea centru de pregătire în România va aduce și beneficii de ordin social. Tot mai mulți tineri vor putea practica această meserie, și, totodată, va fi susținută creșterea industriei aeronautice românești, în contextul creșterii industriei aviatice mondiale.

sursă: mt.gov.ro

Anunțuri publicitare