21 Februarie: Reacția Comisiei Europene – Tudorel Toader, răspuns la criticile CE – Întâlnire la Parchetul General – PNL vrea desființarea secției magistraților – Protest al magistraților

> Comisia Europeană a reacționat prin purtătorul său de cuvânt, Margaritis Schinas, la plângerea penală înregistrată ieri pe numele lui Timmermans și Jourova, afirmând că cei doi sunt sub jurisdicția Curții de Justiție a Uniunii Europene, nu de competența instanțelor naționale. Mai mult, CE este îngrijorată de starea statului de drept din România.
> Tudorel Toader susține că i-a trimis o scrisoare prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, în care i-a explicat modificările din legile justiției adoptate prin OUG, iar Consiliului Superior al Magistraturii i-a transmis ”să-și vadă în curtea lui de atribuțiile pe care le are”.
> Tudorel Toader a anunțat joi că va lua o „măsură importantă pentru statul de drept”: va declanșa procedura de numire a unui nou procuror la Parchetul General, astfel încât aceasta să fie gata la sfârșitul lui aprilie, când îi expiră mandatul lui Augustin Lazăr.
> PNL a depus în Parlament inițiativa legislativă prin care solicită desființarea secției de investigare a magistraților, deoarece judecătorii și procurorii par să fie ținta acestei secții, iar „aparenta recunoaștere a existenței unui fenomen larg al corupției în parchete și instanțe de judecată dăunează imaginii profesiei din România”.
> Procurorii și judecătorii au anunțat că vor protesta vineri în fața Palatului de Justiție din București împotriva modificărilor prin OUG a legilor justiției fără consultarea Consiliului Superior al Magistraturii și a corpului de magistrați.
Categorii