Sari la conținut

Partidul lui Cioloș acuză Guvernul de favorizarea băncilor prin OUG de suspendare a ratelor

Suspendarea ratelor bancare, în modul în care a fost reglementată de Guvernul liberal, este un ajutor bancar oferit de Executiv sistemului bancar, deși ar fi trebuit să fie un pachet de măsuri care să vină în sprijinul cetățenilor, arată Alexandru Dimitriu, candidatul PLUS la Primăria Sector 5 din Capitală.

Potrivit acestuia, deși în România era nevoie de „o lege care să împartă just și echitabil riscurile și pierderile provocate de pandemia cu COVID 19”, Executivul a transformat OUG 37/2020 într-o lege care creează noi privilegii pentru sistemul bancar:

Din comunicările transmise de către Guvern proiectul de OUG părea a fi unul bun, îndreptat și centrat pe nevoia cetățenilor, însă realitatea se prezintă din păcate diferit, arată Dimitriu într-un editorial publicat pe platforma de știri a partidului condus de Dacian Cioloș.

Neajunsurile OUG-ului publicat deja în Monitorul Oficial sunt multiple, potrivit candidatului PLUS:

Legea nu poate fi aplicată pentru că nu au fost publicate normele metodologice, dar termenul maxim de 45 de zile până la care se pot transmite cererile de suspendare a ratelor a început să curgă.

De această prevedere nu poate beneficia orice persoană, cel care solicită suspendarea fiind nevoit să dovedească faptul că veniturile i-au fost afectate direct sau indirect de situația gravă generată de pandemia de COVID 19 pe baza acelorași norme metodologice.

Persoanele cu restanțe la credite nu pot beneficia de prevederile OUG-ului. „Cu alte cuvinte, cei care erau într-o situație financiară precară, anterior declarării stării de urgență, nu sunt ajutați să treacă cu bine peste această perioadă critică.”

Pentru suspendarea ratelor la credite de nevoi personale se va plăti dobândă la dobândă. „Cu alte cuvinte, în cazul creditelor neipotecare, băncile își majorează volumul creditelor acordate, câștigând astfel dobânzi și comisioane suplimentare.”

În cazul creditelor ipotecare, OUG nu clarifică posibilitatea băncilor de a percepe dobândă mascată pentru suma datorată cu titlu de dobândă pe perioada de suspendare a plății ratelor.

Ordonanța prevede constituirea de garanții guvernamentale pentru garantarea plății dobânzilor din perioada de suspendare a ratelor. „Oare care este motivul pentru care a fost necesară acordarea acestor facilități sistemului bancar? Întrebarea este una îndreptățită din moment ce varianta la îndemână ar fi fost menținerea și extinderea garanțiilor preexistente și în privința dobânzii ce a curs pe perioada suspendării plății ratelor.”