Ministrul Economiei anunță un pachet de ajutor pentru IMM-uri de 1 miliard

Ministerul Economiei va lansa un pachet de ajutor pentru IMM-uri cu granturi nerambursabile în valoare de 1 miliard de euro, a anunțat ministrul Virgil Popescu. Potrivit acestuia, granturile vor fi acordate pentru investiții și capital, dar și pentru firmele care au un singur salariat și care nu au beneficiat de ajutor de stat în perioada pandemiei.
La Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri vom avea un pachet de ajutor pentru IMM-uri cu un buget pentru granturi nerambursabile de 1 miliard de euro, fresh money. Va fi împărțit în trei proiecte:
– 550 milioane euro granturi pentru investiții, până în 200.000 de euro fiecare grant.
-350 milioane granturi de capital, tot până în 200.000 de euro, pentru companiile lovite puternic de pandemie: turism, horeca, transport auto, industria de evenimente.
-100 milioane euro, granturi până în 2.000 de euro pentru firme cu un singur salariat, care este și acționarul companiei și care nu au beneficiat de niciun ajutor în această perioadă, a scris ministrul Economiei, Virgil Popescu, pe o rețea socială.
Acesta a precizat totodată că a emis un ordin prin care a fost cerută aprobarea, până la 15 iunie, a planurilor de investiții pe 5 ani în concordanță cu Green Deal:
Majoritatea companiilor le-au aprobat deja. Vorbim de investiții de circa 12 miliarde de euro, a adăugat Popescu.
Categorii