Sari la conținut

Creșterea economiei, peste așteptări în primul trimestru. Florin Cîțu: „Este cea mai rapidă revenire economică din istorie”

Economia României a înregistrat o creștere peste așteptările economiștilor, de 2,8% în primul trimestru al acestui an față de ultimele 3 luni din 2020, potrivit Institutului Național de Statistică. În comparație cu aceeași perioadă a anului trecut însă, PIB-ul țării noastre a rămas la același nivel. Practic, ne-am întors la nivelul de dinainte de pandemie.

În trimestrul I 2021, comparativ cu trimestrul anterior, Produsul intern brut a crescut cu 2,8%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2020 Produsul intern brut nu a înregistrat nici o modificare, a transmis astăzi INS.

Premierul Florin Cîțu a comentat datele publicate de Statistică, susținând că țara noastră are „cea mai rapidă revenire economică din istorie”, pe fondul celei mai mari crize economice din ultimul secol.

Am luat cele mai bune măsuri și economia a răspuns pozitiv.

Acum pregătim toate măsurile ca economia României post-pandemie să fie mai puternică, mai competitivă, mai rezilientă. În următorii ani, eu mă aștept la o creștere economică care să spulbere toate estimările făcute până acum și de care să beneficieze TOȚI românii, este mesajul premierului.

E de menționat totuși că economiștii prognozează scumpiri în lanț în următoarea perioadă, pe fondul creșterii salariilor și inflației în continuă ascensiune.