PNL se opune scăderii prețurilor la alimente

Plafonarea prețurilor la alimentele de bază, adoptată după discuții și negocieri aprinse între cele două partide aflate la guvernare, îi deranjează și acum pe liderii PNL, care se tem că este ‘un mesaj profund anti-liberal, care ne îndepărtează de electoratul liberal’.
O problemă cel puțin la fel de mare este, din perspectiva PNL, faptul că reducerea prețurilor avantajează PSD, arată stenogramele din ședința liberalilor care a avut loc la câteva zile după adoptarea măsurii. Astfel, deputatul PNL Robert Sighiartău, membru în structurile de conducere ale partidului, a declarat că ‘mesajul lansat de plafonare a prețurilor e un mesaj pentru electoratul PSD’.
De altfel, nu este prima dată când PNL s-a opus scăderii prețurilor la alimente (doar) prin reducerea adaosului comercial: înainte de adoptarea măsurii, ministrul de Finanțe PNL Marcel Boloș a lansat public ideea reducerii cotei TVA, în completarea unui acord cu comercianții de reducere voluntară a prețurilor. Cu alte cuvinte, Boloș sugera ca nu doar companiile private să suporte ieftinirile prin reducerea adaosului comercial, ci și statul, prin reducerea TVA.
Mai evaziv, dar ferm, și fostul premier Nicolae Ciucă a luat cuvântul împotriva plafonării adaosului comercial la alimentele de bază:
Considerăm că, în momentul de față, o măsură care să ducă la o serie de blocaje în ceea ce privește inclusiv asigurarea produselor nu este binevenită, știm ce s-a întâmplat în alte țări care au luat astfel de măsuri și distorsionarea pieței nu ne aduce niciun fel de beneficiu, declara președintele PNL cu câteva zile înainte de adoptarea OUG-ului.
În ciuda protestelor venite din partea PNL, plafonarea prețurilor la alimente a fost adoptată de Guvern, măsura urmând să intre în vigoare la data de 1 august pentru o perioadă de 3 luni, cu posibilitatea prelungirii acesteia, dacă rezultatele vor fi pozitive.
Lista alimentelor care se ieftinesc de la 1 august:
- Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300g-500 grame, fără specialități
- Lapte de vacă proaspăt 1L, grăsime 1,5%
- Brânză telemea din lapte de vacă vrac
- Iaurt simplu din lapte de vacă, 3.5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame
- Făină albă de grâu ”000” 1 Kg
- Mălai 1 kg
- Ouă de găină calibrul M 10 buc.
- Ulei de floarea-soarelui 1L
- Carne proaspătă pui
- Carne proaspătă porc
- Legume proaspete vrac
- Fructe proaspete vrac
- Cartofi proaspeți albi vrac
- Zahăr alb tos 1 Kg