Solicitarea adresată de președintele PNL, Ludovic Orban, președinților celor două Camere ale Parlamentului și lideri ai PSD-ALDE
Președintele PNL, Ludovic Orban a înaintat solicitarea adresată președinților celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, lideri ai PSD-ALDE, pentru suspendarea procesului legislativ în cazul modificărilor aduse Codului Penal și eventualelor modificări aduse Codului de Procedură Penală până la pronunțarea Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) asupra soluțiilor propuse.
Vă transmitem în continuare textul solicitării, adresată președintelui Senatului și președintelui Camerei Deputaților:
Având în vedere:
- Raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare din 15 noiembrie 2017, în cadrul căruia se face referire la procesul de modificare a Legilor Justiţiei, Codului Penal şi Codului de Procedură penală, precizându-se faptul că a „se ţine seama de avizul Comisiei de la Veneţia, reprezintă o condiţie prealabilă pentru sustenabilitatea reformei şi este un element important în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor de referinţă stabilite prin MCV”.
- Solicitările repetate ale oficialilor europeni, adresate atât în cadrul întrevederilor cu oficialii români cât şi prin poziţiile publice ale preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi ale prim- vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, de a se solicita şi de a se ţine seama de evaluarea experţilor Comisiei de la Veneţia în procesul de modificare a Legilor Justiţiei, Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală (Declaraţia comună din 24 ianuarie 2018)
- Luările de poziţii repetate ale ambasadelor statelor occidentale, partenere ale României, atât din cadrul Uniunii Europene cât şi din NATO, prin care au recomandat solicitarea avizului Comisiei de la Veneţia asupra modificărilor legislative citate.
- Poziţia exprimată de Departamentul de Stat al SUA în 27 noiembrie 2017, cu referire la modificările de natură a afecta independenţa justiţiei şi lupta împotriva corupţiei.
- Poziţia ambasadorilor în cadrul întrevederii cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, din 6 decembrie 2017 (SUA, Canada, Belgia, Franţa, Germania, Marea Britanie, Olanda, Slovenia, Suedia)
- Scrisoarea comună a misiunilor diplomatice la Bucureşti din 21 decembrie 2017 (Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Olanda, Suedia)
- Declaraţia comună a ambasadelor din 28 iunie 2018 (Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Suedia, Statele Unite ale Americii)
- Raportul ad hoc al GRECO (Grupul Statelor împotriva Corupţiei) asupra modificărilor aduse Legilor Justiţiei şi propunerilor de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală din România (11 aprilie 2018).
- Acceptarea solicitării PNL de sesizare a Comisiei de la Veneţia asupra modificărilor aduse Legilor Justiţiei, prin intermediul Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (26 aprilie 2018), după ce acelaşi demers a fost refuzat de majoritatea parlamentară PSD-ALDE în cadrul Birourilor Permanente ale celor două camere ale Parlamentului (22 noiembrie 2017)
- Acceptarea solicitării PNL de sesizare a Comisiei de la Veneţia asupra modificărilor propuse asupra Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, prin intermediul Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (28 iunie 2018), după ce acelaşi demers a fost refuzat de majoritatea parlamentară PSD-ALDE în cadrul Birourilor Permanente ale celor două camere ale Parlamentului (13 martie 2018)
Ţinând seama de:
- Apartenenţa României al Uniunea Europeană şi NATO, prevăzută de Constituţia României (Articolul 148) şi de angajamentele asumate pentru respectarea valorilor şi standardelor democratice.
- Condiţionalităţile acceptate de România la momentul aderării la Uniunea Europeană şi instituirea Mecanismului de Cooperare şi Verificare tocmai pentru îndeplinirea standardelor necesare aderării la UE.
- Apartenenţa României la Consiliul Europei şi angajamentele asumate în cadrul acestui organism internaţional.
- Ratificarea de către România a Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei prin Legea nr. 365/2004.
Vă solicităm, în numele Partidului Naţional Liberal, suspendarea procesului legislativ în cazul modificărilor aduse Codului Penal şi a celor care vor viza, eventual, Codul de Procedură Penală, până la pronunţarea Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) asupra soluţiilor legislative propuse.
Vă adresăm prezenta solicitare pentru a acţiona, în calitate de preşedinte al Senatului şi de lider al coaliţiei parlamentare PSD-ALDE, în acord cu interesele statului român. în caz contrar, continuarea demersului de modificare a legislaţiei în domeniul penal prin ignorarea tuturor semnalelor primite riscă să aducă grave prejudicii tuturor cetăţenilor români.
sursă: pnl.ro
Categorii