Sari la conținut

Eugen Tomac, PMP: Felicitări Excelenței Sale, domnul Kevin Hamilton!


Liderul grupului parlamentar al PMP, deputatul Eugen Tomac, a transmis, vineri, o scrisoare de felicitare Excelenţei Sale, domnul Kevin Hamilton, ambasadorul Canadei la Bucureşti, cu ocazia aniversării Zilei Naţionale.

„Aniversarea Zilei Naţionale a Canadei este un prilej deosebit pentru a vă adresa cele mai sincere felicitări, împreună cu urări de sănătate, prosperitate şi împliniri. Împărtăşind, alături de Excelenţa Voastră şi de cetăţenii Canadei, bucuria acestei aniversări, vă rog să acceptaţi expresia consideraţiei mele deosebite”, se arată în scrisoarea de felicitare a deputatului PMP, Eugen Tomac.

Pe 1 iulie, Canada sărbătoreşte Ziua naţională, dată ce marchează proclamarea formării „Dominionului Canada”, în anul 1867, prin care devine stat independent sub Coroana Britanică.

În ceea ce priveşte relaţiile bilaterale dintre România şi Canada, acestea se caracterizează prin colaborare punctuală şi sunt stimulate de valorile euro-atlantice şi interese comune, precum şi de prezenţa unei importante comunităţi româneşti pe teritoriul canadian. Una dintre cele mai importante realizări bifate recent demonstrează maturitatea relaţiei dintre cele două ţări şi vizează ridicarea efectivă a vizelor pentru cetăţenii români. Începând cu 1 decembrie 2017, aceştia beneficiază de posibilitatea de a călători în Canada fără vize, pentru şederi de maxim 6 luni în scop turistic, pe baza unui paşaport românesc valabil.

sursă: cdep.ro

Categorii

PMP

Etichete