Sari la conținut

România, gazda TandemAEROdays19.20

În timpul Președinției României la Consiliului Uniunii Europene, România va fi gazda evenimentului TandemAEROdays19.20.

Evenimentul, organizat în mod tradițional cu participarea Comisiei UE la intervale de aproximativ 5 ani, este cea mai importantă manifestare dedicată activității Cercetării-Dezvoltării-Inovării (CDI) în domeniul aviației și reprezintă principalul forum de dezbatere și diseminare cu privire la rezultatele din cadrul Orizont 2020 și în perspectiva Orizont Europa.
La eveniment sunt invitați principalii actori în domeniul aviației, atât la nivel politic, prin reprezentanții Parlamentului UE, membrii marcanți ai Comisiei UE, principalele asociații din industrie, cercetare și universități, precum și o vastă comunitate de cercetători.

Tandem AERODays19.20 va fi organizat, sub patronajul MCI, de un consorțiu România-Germania, format din INCAS – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”, în parteneriat cu UEFISCDI – Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, iar din partea partenerului german sunt implicate Deutsches Zentrum Fuer Luft-und Raumfahrt EV (DLR) – Centrul de Cercetare Aeronautică din Germania și (BDLi) Bundesverband der Deutschen Luft-und Raumfahrtindustrie.

TandemAEROdays19.20 se va desfășura în două sesiuni: una la București, programată în 26-28 martie 2019 și una la Berlin, în mai 2020.