Sari la conținut

Vicepreședintele ALDE, deputat Steluța Cătăniciu: „Despre supărarea și amnezia președintelui”

Supărat că strategia instituției prezidențiale de a bloca intrarea în vigoare a legilor justiției a eșuat, fiind obligat azi de Constituția României să promulge una din cele trei legi, respectiv legea nr. 304/2004, domnul președinte Klaus Iohannis a ieșit în forță să ne anunțe că a citit opinia, chiar și preliminară, a Comisiei de la Veneția, în mai puțin de 32 de zile.

Această citire în grabă este motivul care mă determină să cred că domnul președinte nu a înțeles chiar tot ce a dorit să transmită distinsa Comisie, altfel aș fi nevoită să-l consider de rea credință. Cum altfel aș putea cataloga atitudinea președintelui ascultându-l vorbind despre o legiferare proastă a Parlamentului cu privire la cele trei legi, atâta vreme cât două dintre ele – legea nr. 304/2004 și legea nr. 303/2004 – au trecut definitiv testul de constituționalitate?!

A devenit amnezic însă domnul președinte când ar fi trebuit să ne vorbească despre faptul că excepțiile de neconstituționalitate invocate de dânsul cu privire la legile justiției au fost respinse ca inadmisibile de către Curtea Constituțională a României, președintele sesizând Curtea după depășirea termenului prevăzut de Constituție. Evident, făcând acest lucru în cunoștință de cauză, în calitatea sa de garant al respectării Constituției!

De la toate acestea pornind și ajungând la cele 32 de zile în care domnia sa a încălcat grav Constituția, refuzând să respecte o decizie a Curții Constituționale, nu cred că președintele Klaus Iohannis are căderea să predea lecții de constituționalitate.

sursă: alde.ro