Brexit: Autogol?

Pe 23 iunie 2016 Marea Britanie a hotărât prin Referendum să părăsească Uniunea Europeană. Imposibil, a crezut până atunci premierul David Cameron, cu 3,8 procente prea optimist. Inevitabil, au spus alții după scrutin. Așadar, spre marele șoc al întregii lumi – inclusiv al Marii Britanii – răspunsul majoritar la vot a fost în favoarea părăsirii UE. Au trecut puțin peste doi ani de atunci, însă tot ce e sigur acum este că Marea Britanie vrea Brexit… și nu prea: clasa politică onorează votul din 2016; britanicii însă cer un al doilea Referendum.

Dincolo de schimbarea status quo-ului (în fond, Regatul Unit renunță la 45 de ani de parteneriat), cele mai puternice motive de temere sunt implicațiile economice și sociale ale unei despărțiri. Dezavantajul evident este renunțarea la beneficiile pe care le oferă piața unică membrilor Uniunii Europene: cele patru libertăți de circulație de care Marea Britanie ar trebui să se lipsească, cel puțin în lipsa unui alt acord agreat cu Europa. Investițiile, sau mai degrabă scăderea lor, pot deveni o altă vulnerabilitate în economia sa, ca și efectul asupra pieței financiare – de reținut, Marea Britanie este un nucleu financiar global. Încă.

Dar nu doar economia Marii Britanii, ci și locul ei în lume vor avea de suferit în urma Brexit-ului: o spune fostul prim-ministru Tony Blair, vehement contrazis însă de euroscepticii pentru care despărțirea de UE este șansa Marii Britanii de a-și construi un nou drum, liberă de restricțiile impuse de apartenența la familia europeană. Relațiile externe sunt însă o problemă încă îndepărtată: pe lista to do și așa încărcată a oficialilor britanici este problema Irlandei de Nord și a Scoției, care au votat să rămână în Uniunea Europeană și care nu par să vrea să-și schimbe opinia.

Intern, Regatul Unit e puternic divizat pe tema Brexit-ului. Extern, e nehotărât. Așa se explică și greutatea cu care înaintează negocierile purtate până acum cu UE, ca și lansarea pregătirilor pentru eventualitatea exitului fără un acord comun. Nimic nu e sigur până nu se întâmplă – asta pare să fie premisă și concluzie pentru fiecare etapă din desfășurarea Brexit-ului, încă de la Referendum.

E adevărat, nici Marea Britanie, nici Uniunea Europeană nu au experiența unui exit. Dacă însă unii sunt nehotărâți, nu există nicio îndoială: UE își dorește ca Marea Britanie să nu plece din brațele sale. Ușile rămân deschise, spunea încurajator Donald Tusk, președintele Consiliului European, secondat de Jean-Claude Juncker: fiindcă Brexit e de fapt o problemă a fiecăreia dintre cele 28 de țări din Uniunea Europeană.

Economic, efectul său asupra României nu e semnificativ – exporturile noastre către Marea Britanie sunt de 2,6 miliarde euro (4,1% din total), iar, importurile, de 1,7 miliarde euro (2,2% din total). Ce-i drept, vom crește contribuția noastră la bugetul UE pentru a compensa pierderea fondurilor alocate de Marea Britanie, însă rămânem una dintre țările care primesc mai mult decât oferă. În ce privește comunitatea celor peste 400.000 de români din Regatul Unit – a doua cea mai mare din țară – guvernul de la Londra face toate eforturile pentru a-i asigura că sunt bineveniți. Calculele sunt desigur pragmatice și de ordin economic, dar e interesantă trecerea, în doar 4 ani, de la starea de alertă cauzată de ”invazia” românească la afirmația de pus în ramă a lui Boris Johnson: Am fi nebuni să lăsăm românii din UK să se întoarcă în România, spunea unul dintre cei mai înfocați susținători Brexit unei țări care votase cu doar un an în urmă părăsirea Uniunii Europene pentru a-și proteja granițele, valorile tradiționale și locurile de muncă… de imigranți.

Pentru moment, știm că Brexit are loc pe 19 martie 2019, 11 PM ora Londrei. Post-Brexit este marea necunoscută și așa pare să rămână în viitorul apropiat. Timpul trece însă, și nu în favoarea Regatului, de unde se aud tot mai multe voci spunând că acesta este un meci jucat de britanici împotriva lor înșiși. Votul din 2016 a fost deci autogol? Urmează să aflăm curând. Sau poate în prelungiri.