Carmen Dan, noi detalii despre protestele din 10 august
La finalul unei săptămâni de foc pentru România, începută odată cu mitingul diasporei, Carmen Dan a susținut o declarație de presă cu privire la desfășurarea evenimentelor din data de 10 august, ministrul afacerilor interne prezentând un raport detaliat primit de la cei implicați în organizarea și desfășurarea misiunii de sâmbăta trecută.
Încep prin a prezenta scuzele mele tuturor acelora care au avut de suferit in urma violențelor de săptămâna trecută, fie ei civili sau militari jandarmi, și-a început Carmen Dan discursul.
Câteva concluzii
Până în prezent, au fost aplicate 64 de amenzi contravenționale și deschise 21 de dosare penale, în care sunt cercetate 20 de persoane. 3 persoane au fost arestate, iar 2 au fost puse sub control judiciar.
452 de persoane, dintre care 33 de jandarmi, au necesitat asistență medicală la fața locului. 70 de persoane au fost transportate la spital, 14 fiind jandarmi, iar 9 au rămas internate cel puțin 24 de ore. Dintre cele 9 persoane spitalizate, 3 au fost jandarmi.
Sute de persoane care au comis violențe au fost identificate de Jandarmerie. În ce privește acțiunile acesteia din urmă, a fost începută o verificare internă; până în prezent au fost depistate 5 situații susceptibile de comiterea de abuzuri împotriva unor persoane care nu au săvârșit acte de violență.
Cronologia evenimentelor, pe scurt
13:55 Operaționalizarea punctului de comandă din Piața Victoriei. La acel moment existau două grupuri restrânse de protestatari. Dispozitivul este defensiv, jandarmii având ținuta de serviciu cu mânecă scurtă, fără căști pe cap sau echipamente de protecție.
16:00 În punctul de comandă s-au prezentat Prefectul Capitalei și unul dintre viceprimarii Primăriei Municipiului București.
16:22 Apar primele manifestări violente. Are loc forțarea cordonului de jandarmi și se încearcă intrarea în curtea Guvernului României. În dispozitivul de jandarmi se aruncă cu pietre și sticle de plastic. Pentru respingerea celor care intenționau să intre în curtea Guvernului, Jandarmeria a utilizat substanțe iritant lacrimogene aflate în dotare. E momentul în care dispozitivul se echipează cu mijloace de protecție.
16:53 Primul jandarm rănit și transportat la spital.
18:00 Comandantul acțiunii convoacă o scurtă ședință cu șefii de dispozitive pentru analizarea situației. Potrivit raportului, la ședință a participat si un procuror militar.
18:48 Apariția în Piață a primelor persoane cunoscute ca făcând parte din galeriile de fotbal.
20:00 Comandantul acțiunii prezintă prefectului situația, informându-l cu privire la necesitatea unei intervenții pentru restabilirea ordinii publice. Prefectul își exprimă acordul cu privire la o astfel de acțiune.
21:30 Se conturează un grup de persoane violente în zona Bvd. Iancu de Hunedoara, cunoscut ca făcând parte din galeriile de fotbal.
21:00-22:00 Au fost efectuate în mod repetat avertizări și somații prin intermediul mijloacelor de amplificare sonoră.
22:02 Ultima somație a fost efectuată, acordându-se un interval de timp suficient pentru ca protestatarii să poată părăsi Piața.
23:11 Comandantul acțiunii ordonă intervenția pentru restabilirea ordinii publice.
01:15 Ordinea publică a fost restabilită.
Categorii