PSD cere anchetarea surselor de finanțare a protestelor de stradă și a premeditării violențelor din 10 august
După materialul publicat de luju.ro privind protestele care au avut loc pe 10 august în București, în care se arată că acestea au beneficiat de finanțare externă și au fost organizate după un scenariu violent, PSD solicită public printr-un comunicat de presă investigarea ”de urgență” a acestor informații apărute în spațiul public.
Cetățenii României, mai ales participanții de bună credință la aceste manifestații, au dreptul să știe întreg adevărul din spatele acestor mișcări de stradă, cine sunt autorii manipulărilor și intoxicărilor publice, cine a plătit și cu ce scop real s-a urmărit provocarea unei reacții emoționale împotriva instituțiilor statului român și a ordinii constituționale.
În încheiere, în materialul publicat se menționează necesitatea realizării unui cadru legal care să asigure transparența totală a surselor de finanțare și a intereselor celor care inițiază, întrețin și amplifică proteste de stradă în România.