Sari la conținut

10 octombrie: Guvernul a aprobat legea Pensiilor – Consumul privat, motor de creștere economică – Adrian Țuțuianu, îngrijorat de calitatea guvernării

„Nicio pensie nu ca scădea după recalculare. Nu se modifică vârsta standard de pensionare și nici stagiul de cotizare”, a declarat astăzi ministul Muncii, Lua Olguța Vasilescu, după ce Guvernul a aprobat proiectul noii Legi a pensiilor care prevede creșterea în etape a punctului de pensie până în anul 2021. Astfel, punctul de pensie va fi de 1.265 de lei în 2019, 1.775 de lei în 2020 și 1.875 de lei în 2021. Începând cu 2022, Valoarea Punctului de Referință se va indexa, anual, cu inflația și 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.

Consumul privat continuă să fie motorul creșterii economice și în cel de-al treilea trimestru al anului, a anunțat astăzi Banca Națională, adăugând că acesta va fi, totodată, și determinanul încetinirii acestei creșteri. Economia va scădea sensibil în T3, spun reprezentanții BNR, dar în ultimele 3 luni ale anului aceasta va cunoaște o reaccelerare mai modestă.

Guvernul a anunțat suplimentarea numărului de posturi pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat în anul școlar 2018 -2019 în 11 județe și în București – în total, 1.336 de posturi. Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că nu vor exista disponibilizări în învățământ.

La doar o zi după ce în presă a apărut o înregistrare în care vicepreședintele PSD și liderul organizației social-democrate Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, vorbea, printre altele, despre PSD ca despre „un partid de maimuțe” pentru acceptarea numirii lui Sevil Shhaideh ca premier și critica schimbarea premierilor din partid și calitatea slabă a guvernării, acesta a declarat astăzi că este „îngrijorat de calitatea actului de guvernare, pe unele zone ale guvernării (…)” care trebuie îmbunătățită.

Moțiunea simplă înaintată împotriva ministrului Economiei, Dănuț Andrușcă, a fost astăzi dezbătută (fără cinste) și votată în Parlament. Având tema „Dănuț Andrușcă sau cum să destabilizezi deliberat economia României. Incompetenţa falimentează România!”, aceasta a fost respinsă de Camera Deputaților cu o majoritate de 146 de voturi împotrivă.