Săptămâna externă: Acordul Brexit a fost aprobat de Consiliul European
Brexit is Brexit. Liderii europeni au aprobat acordul de părăsire, de către Marea Britanie, a Uniunii Europene. ”Unicul și cel mai bun acord posibil”, potrivit președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker și al premierului britanic, Theresa May. Aceasta a oferit asigurări că Parlamentul britanic își va exprima opinia asupra acordului înainte de sărbătorile de Crăciun.
America se răzgândește. În alegerile parțiale desfășurate în Statele Unite la începutul lunii noiembrie, democrații au condus votul din Camera Reprezentanților cu 8.7 milioane de voturi, potrivit unei analize NBC News, conform căreia acesta este cel mai mare avans al democraților față de republicani în Cameră de la scandalul Watergate, care a dus la demisia președintelui republican Nixon.
Israel vs. Israel. Guvernul condus de Benjamin Netanyahu a trecut recent printr-o criză puternică generată de demisia ministrului apărării și solicitarea de alegeri anticipate, drept răspuns la acordul încheiat pentru încetarea focului în Fâșia Gaza. Prim ministrul a anunțat sfârșitul crizei din interiorul coaliției la începutul săptămânii trecute, spunând că mai este un an până la viitoarele alegeri.
Populismul, în creștere. Partidele populiste de dreapta au o influență tot mai mare în Europa, în ultimii 20 de ani reușind să câștige locuri în guverne din 11 țări de pe continent.
Riști și nu câștigi. Piața criptomonedelor a scăzut cu aproape 700 miliarde USD de la începutul acestui an – circa 80% din valoarea înregistrată în ianuarie 2018. Acum, aceasta se situează în jurul pragului de 138,6 miliarde USD.
No deal. Pentru prima dată în istoria sa de 25 de ani, Summit-ul pentru Cooperarea Economică Asia-Pacific s-a încheiat fără un acord între cei 21 de lideri participanți. Potrivit CNN, China a fost singura care s-a împotrivit acestui acord, din cauza situației comerțului bilateral cu Statele Unite.
Luare de poziție. Finlanda, Germania și Danemarca au oprit exportul de arme către Arabia Saudită, pe fondul asasinării jurnalistului saudit Jamal Khashoggi și al crizei umanitare din Yemen, cauzată de războiul antrenat de Arabia Saudită.
Gilets jaunes. Noi proteste au avut loc în Paris, din cauza scumpirii carburanților. Și de data aceasta manifestațiile au luat o turnură violentă, forțele de ordine folosind gaze lacrimogene și tunuri cu apă împotriva protestatarilor de pe Champs Elysees.
Categorii