Supravegherea financiară: Consiliul își confirmă poziția înaintea negocierilor cu Parlamentul

Statele membre ale UE s-au angajat să consolideze cadrul de supraveghere pentru instituțiile financiare europene.
Consiliul și-a confirmat poziția cu privire la propunerile de revizuire a funcționării actualului Sistem european de supraveghere financiară (SESF) . Acesta a invitat președinția română să inițieze negocieri cu Parlamentul European cât mai curând posibil.
“Autoritățile europene de supraveghere dețin un rol important prin contribuțiile lor la sănătatea sistemului financiar al UE. Acestea asigură punerea în aplicare în mod coerent în întreaga UE a normelor noastre comune și cooperarea într-un mod cât mai eficient posibil între autoritățile naționale de supraveghere. Acest dosar este o prioritate pentru președinția noastră; suntem acum gata să începem negocierile cu Parlamentul și ne angajăm să ajungem la un acord cât mai curând posibil.”, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor al României, statul care deține în prezent președinția Consiliului.
Sistemul european de supraveghere financiară a fost instituit în 2011 și este alcătuit din:
- trei autorități europene de supraveghere (ESA) : Autoritatea Bancară Europeană (ABE), Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) și Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA). Acestea asigură supraveghere și furnizează orientări în materie de reglementare pentru diversele sectoare și instituții.
- Comitetul european pentru risc sistemic (CERS), care supraveghează întregul sistem financiar și coordonează politicile UE pentru stabilitatea financiară.
sursă: mfinante.ro
Categorii