Toader, despre candidații pentru Parchet & Codurile penale – PNL, moțiune împotriva Ministrului Energiei – Inflația în martie – Marşul deşteptării naţiunii române

> Ministrul Justiției, Tudorel Toader, i-a respins miercuri pe toți cei patru candidați la șefia Parchetului General, iar procedura va fi reluată. Decizia a venit la puțin timp după ce a terminat audierea celor patru candidați pentru funcția de procuror general al României – Augustin Lazăr, Marian Drilea, Gabriela Scutea şi Daniel Horodniceanu.
> Tudorel Toader a declarat astăzi că pentru modificarea Codurilor penale trebuie urmată procedura parlamentară și că „în procedură de urgență o lege poate fi adoptată mai rapid decât printr-o Ordonanță de urgență”. Aceasta a fost prima ieșire publică după ce ministrul fusese acuzat că „a păcălit tot PSD-ul” cu adoptarea ordonanței de urgență pe modificarea Codurilor penale și pe contestația în anulare.
> PNL a anunțat că va depune la Camera Deputaților o moțiune simplă împotriva ministrului energiei Anton Anton. Prin această moțiune, intitulată „S.O.S sectorul energetic! PSD și ALDE duc România în beznă!”, PNL atacă dur ALDE și pe „adevăratul ministru al energiei, Daniel Chițoiu” și susține că ”Guvernul PSD-ALDE blochează producția națională proprie și dă țara pe mâna rușilor, făcând-o dependentă de resursele din import!”
> Potrivit comunicatului Institutului Național de Statistică, prețurile în luna martie 2019 au fost cu 4,0% mai mari decât în martie 2018. Tot datele INS arată că rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,2%.
> Mihai Manolea, un pensionar din București, a mers 500 de km pe jos, de la București la Cluj, într-un maraton civic, ”Marşul deşteptării naţiunii române”. Prin acțiunea sa, Mihai Manolea transmite românilor mesajul de a ieși la vot pe 26 mai și de a vota ”oameni curaţi, tineri, noi, care să nu aibă dosare penale. Să nu mai voteze penali”.
Categorii
Economie, Guvernare.net, PNL, PSD, Ştiri