Culmea Opoziției: Moțiunea de cenzură, citită cu sala aproape goală

După ce a reușit să obțină cu chiu, cu vai și cu scandal amânarea citirii și a votului moțiunii de cenzură, Opoziția și-a luat, taman în ziua citirii documentului care ar putea duce la căderea Guvernului, zi de relaxare.
La începutul ședinței de plen în care s-a citit textul intitulat „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!” erau prezenți 128 de parlamentari. Dintre care au mai rămas circa 90 după 5 minute de lectură. Din 237 de semnatari ai moțiunii!!
Dacă presupunem, în cel mai fericit caz pentru Opoziție, că toți erau din rândul celor care au semnat pentru căderea Guvernului, înseamnă că doar 54% dintre ei s-au sinchisit să se prezinte azi în Parlament să guste victoria obținută ieri, iar 38% să-și și audă moțiunea în plen. Mai pe românește, 6 din 10 semnatari ai acesteia n-au fost câtuși de puțin interesați de soarta ei.
Să-i mai credem pe cuvânt pe liderii Opoziției când ne spun că vor ca guvernul Dăncilă „huooo” să cadă? Dar că vor să reconstruiască România, însă doar în zile lucrătoare și în timpul programului? Dar că vor să ne salveze, pe noi de noi înșine, că n-am fost în stare timp de 30 de ani?
Îi credem și noi cum cred și ei în succesul acestei moțiuni sau cum își doresc să o vadă trecută. Circa 38%. Adică deloc.
Categorii
Guvernare.net, PMP, PNL, PRO România, PSD, UDMR, USR, Ştiri