Sari la conținut

PSD coace 3 moțiuni simple pentru miniștrii lui Orban

Partidul Social Democrat va depune, începând cu săptămâna viitoare, moțiuni simple împotriva miniștrilor Sănătății, Muncii și Dezvoltării, a anunțat liderul deputaților social democrați, Alfred Simonis.

Am hotărât că, în perioada următoare, vom depune moţiune simplă, atât la Senat, cât şi la Cameră. Vom începe cu moţiune împotriva ministrului Sănătăţii, ministrului Muncii şi a ministrului <Grindă> de la Dezvoltare, a declarat Simonis în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit liderului deputaților PSD, demiterea sau demisia ministrului Sănătății este „absolut” necesară în perspectiva riscului privatizării sistemlui de sănătate, în condițiile în care oamenii nu-și permit servicii private.

La Ministerul Sănătăţii, este absolut necesar ca acest ministru să fie demis sau să îşi dea demisia de urgenţă pentru că există riscul privatizării sistemului de sănătate. Nu ne putem permite ca într-o ţară în care nu toţi oamenii îşi permit un tratament în sistemul privat de sănătate să existe un sistem care va avea fonduri insuficiente pentru sistemul public de sănătate şi să se aloce din ce în ce mai mulţi bani la sistemul privat, sistem privat care îl plăteşte pe ministrul Sănătăţii cu sume importante, a adăugat Simonis.

Reamintim că Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță care oferă spitalelor și clinicilor private acces la fondurile bugetare incluse în programele naționale de sănătate.

*Sursă imagine: Facebook Alfred Simonis