Tăriceanu, reacție la numărul uriaș de șomeri din România: Încep să se vadă rezultatele catastrofale ale „repornirii României”

Călin Popescu Tăriceanu acuză premierul și ministrul Finanțelor că sunt responsabili de numărul uriaș de șomeri transmis astăzi de Inspecția Muncii la solicitarea Ziarului Financiar.
Mai mult de 875.000 de locuri de muncă s-au pierdut în perioada 16 martie – 15 iulie – rezultatele „catastrofale” ale strategiei de repornire a economiei propuse de Guvern, potrivit liderului ALDE.
Încep să se vadă rezultatele catastrofale ale „repornirii României” puse la cale de cuplul de comici triști ai ecranului, Orban și Cîțu! Sute de mii de locuri de muncă pierdute, mii de firme pe butuci, un grad de îndatorare fără precedent fără ca acești bani să ajungă la vreun român!
Acestea sunt adevăratele rezultate ale guvernului Orban, nu cele din propaganda cumpărată cu banii noștri! Acesta este „Guvernul Meu” pe care Iohannis îl laudă! E clar că au virusat economia de tot și ne va lua ceva timp să o punem pe picioare! a scris Călin Popescu Tăriceanu pe pagina Facebook.
Categorii