Sari la conținut

Se ascut cuțitele în PNL: Orban, critici la adresa Guvernului

Tensiunile din Partidul Național Liberal, care trebuie să-și aleagă în curând noul lider, se simt tot mai tare în rândul liberalilor. Astăzi, Ludovic Orban, actualul președinte al partidului, a criticat fățiș decizia Guvernului de a închide magazinele la ora 18.00 în localitățile cu rată de infectare mai mare de 4 la mia de locuitori. Potrivit acestuia, Executivul condus de Florin Cîțu ar trebui să reflecteze asupra măsurii.

Trebuia să existe o argumentaţie, care să fie făcută pe baza unei fundamentări. De exemplu, când am luat decizia de a închide evenimentele, nunţi, botezuri, mese festive, a fost pe baza analizelor pe care le-am avut din anchetele epidemiologice care stabileau că prima cauză pentru îmbolnăviri, pentru răspândirea virusului erau la aceste evenimente şi atunci am luat decizia să suspendăm o perioadă derularea acestor evenimente. Şi asta, în privinţa oricărei măsuri de protecţie sanitară care presupune o anumită restricţie, trebuie să existe o fundamentare. Ştiu cine a propus măsura, nu am văzut în spate fundamentarea şi, acum, evident că Guvernul decide, dar trebuie să reflecteze asupra, cel puţin, a acestei măsuri, a declarat Ludovic Orban, prezent la Petrești, la inaugurarea unei fabrici.