Proiectul de lege ce reduce vârsta de vot la 16 ani a trecut de Senat

Senatul a adoptat tacit un proiect de lege care prevede reducerea vârstei de vot la 16 ani pentru alegerile locale, respectiv pentru alegerile europarlamentare.
Inițiativa legislativă a fost inițiată de parlamentari PNL, USR, AUR și neafiliați.
Concret, acesta aduce modificări Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților din administrația locală, astfel încât „au dreptul de a alege cetăţenii români care au împlinit vârsta de 16 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor”, comunică Agerpres.
Cealaltă modificare prevăzută în proiectul de lege vizează articolul 5, alineatul 5 al Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, astfel încât „cetăţenii români care au vârsta de 16 ani, împliniţi până în ziua de referinţă inclusiv, au dreptul de a alege membri din România în Parlamentul European”.
La 1 ianuarie 2020 erau 4,138 milioane de minori (0-18 ani) în România, conform Institutului Național de Statistică. În același an, populația rezidentă era alcătuită din aproximativ 19.269.469 de oameni, potrivit aceleiași surse, care raporta pentru anul 2020 o populație de minori cu vârste cuprinse între 0-14 ani de 3.029.770 de oameni.
Aproximând, ar rezulta că cetățenii cu drept de vot ar putea fi cu aproape un milion mai mulți, dacă proiectul de lege ar fi adoptat.
Pentru ca legea să intre în vigoare, este nevoie să fie dezbătută și votată în Camera Deputaților.
Imagine – Facebook/SenatulRomâniei.
Categorii