Sari la conținut

Ce spune ministrul Energiei despre „taxa pe soare”

Coaliția de guvernare a fost criticată în ultimele zile de opoziție pentru așa-zisa „taxă pe soare”, care ar descuraja cetățenii să devină prosumatori, adică să instaleze panouri și sisteme fotovoltaice cu care să-și genereze singuri energia de care au nevoie și să vândă surplusul.

De regulă, prosumatorii nu plătesc nicio taxă, după cum a precizat și ministrul Energiei, Virgil Popescu (PNL). Acesta a făcut o serie de declarații despre Ordonanța de Urgență care conține clarificările legislative referitoare la producția și consumul de energie din surse regenerabile.

Nu se introduce absolut nicio taxă, toți românii care își montează panouri fotovoltaice pe casă nu vor plăti absolut nicio taxă pentru energia consumată, pentru energia produsă. Există posibilitatea, în anumite condiții, pe care directiva care trebuie implementată o oferă, ca atunci când numărul prosumatorilor este foarte mare și ajunge la 8% din capacitatea instalată a sistemului energetic național, în baza unui studiu pe care autoritatea de reglementare îl va face la data aceea, lucru foarte puțin probabil să ajungem la acest procent, începând cu data de 1 decembrie 2026 să poată fi introdusă taxa, a precizat Virgil Popescu.

Așadar, Ordonanța de Urgență adoptată pe 29 noiembrie 2022 va permite introducerea unei taxe pentru prosumatori, care ar putea intra în vigoare de la 1 decembrie 2026 dacă numărul prosumatorilor atinge pragul de 8% din capacitatea sistemului energetic național.

Atunci, Guvernul poate introduce o taxă, prin autoritatea de reglementare sau de mediu sau altă instituție care poate percepe această taxă. Există „poate introduce”, nu există „va fi o taxă de mâine” sau „o taxă de poimâine” sau va fi o taxă anul viitor sau peste doi ani, peste trei ani, peste patru ani. Infirm categoric existența unei taxe pentru prosumatori. Ministerul energiei nu va susține niciodată înființarea unei taxe. Faptul că a fost transpusă o directivă prin care ar exista o posibilitate după data de 1 decembrie 2026 de a introduce în anumite condiții o anumită taxare este una și introducerea unei taxe este alta. Nu va exista nicio taxare asupra prosumatorilor. Textul oficial care va apărea în Monitorul Oficial este cu posibilitate, a completat ministrul Energiei.

Imagine – Facebook/VirgilPopescu.