Tudorel TOADER s-a întâlnit cu Tatiana PROSKURYAKOVA, manager de țară din partea Băncii Mondiale
Domnul prof.univ.dr. Tudorel TOADER, ministrul justiției și secretarul de stat Sebastian COSTEA s-au întâlnit astăzi cu doamna Tatiana PROSKURYAKOVA, manager de țară din partea Băncii Mondiale.
În cadrul întâlnirii au fost abordate aspecte privind stadiul implementării proiectului RO 8695, Îmbunătățirea Serviciilor Judiciare precum și dezvoltarea programului de construire a celor 15 Centre Regionale de Arhivă, pentru care Banca Mondială a transmis acordul de principiu.
De asemenea au fost discutate progresele înregistrate în dezvoltarea proiectului Cartierul pentru Justiție, care se va realiza în parteneriat cu Banca Mondială, conform deciziei Guvernului României din 07 Martie 2018. Conceput a fi un complex urbanistic, proiectului „Cartierul pentru Justiție” își propune să asigure sediile instituțiilor aparținând sistemului judiciar, iar schema funcțională a acestuia va avea în vedere regruparea spațiilor destinate instanțelor de judecată și parchetelor de pe lângă acestea, cu sediul în București, precum și a altor instituții din sistemul judiciar.
sursă: just.ro
Categorii