Sari la conținut

Raport de activitate la 6 luni: Ministerul Sănătății

Până la finalul anului vor fi depuse cererile de finanțare la Bruxelles pentru spitalele regionale Iași, Cluj, Craiova.

În cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi, Sorina Pintea a prezentat raportul de activitate a Ministerului Sănătății, pe care-l conduce de 6 luni.

Astfel, în ultima jumătate de an au fost adoptate 4 Ordonanțe de Urgență, 14 Hotărâri de Guvern și 35 de Ordine de Ministru – acte care ”au schimbat în bine viața pacienților din România, au debirocratizat sistemul și ne-au ajutat să ajutăm oameni care nu aveau nicio șansă”, a declarat Sorina Pintea, adăugând faptul că alte 12 acte care țin de transparența decizională sunt acum în curs de aprobare și 24 de acte normative privind activitatea de transplant sau transfuzie sanguină, în curs de elaborare.

Potrivit ministrului, s-a reușit deblocarea situației privind construcția celor 3 spitale regionale (din totalul de 8 asumate în programul de guvernare PSD) care urmează să fie finanțate cu fonduri europene, astfel încât până la finalul anului vor fi depuse cererile de finanțare la Bruxelles pentru spitalele regionale Iași, Cluj, Craiova.

Pe lista de realizări a Ministerului Sănătății sunt și proiecte de reabilitare, extindere, modernizare și dotare de unități sanitare din țară prin fonduri europene și prin împrumutul contractat de la Banca Mondială pentru restructurarea sistemului de Sănătate din România. O a treia sursă de finanțare a acestor proiecte a fost bugetul de stat, din care au fost alocați 100 milioane de lei pentru infrastructură și 35 milioane de lei pentru achiziția de echipamente și aparatură medicală.

”Am reușit o parte din obiectivele propuse, altele sunt în curs de realizare și există și nereușite. Dar vreau să vă asigur că nu am uitat nicio clipă de oameni, eu vin dintre ei și cunosc realitățile din spital. Știu realitățile cu care se confruntă pacienții atunci când au nevoie de servicii medicale, dar îmi sunt cunoscute și efortul, epuizarea, munca depusă de către cadrele medicale.”

sursă foto: ms.ro