Sari la conținut

20 septembrie: +15% la salariu pentru persoane cu handicap – Legea offshore, amendată de PSD – Deficitul bugetului de pensii, la jumătate în 2018

Uniunea Salvați România a depus la Parlament primele 335.000 de semnături strânse pentru inițiativa cetățenească Fără Penali, restul până la 1 milion urmând să fie depuse în zilele următoare. Printre semnăturile validate depuse astăzi la Parlament se află și cele din județe precum Cluj (39.000), Dolj (24.000), Sibiu (25.000), Timiș (32.000), Vaslui (25.000).

Toate persoanele cu grad de handicap grav sau accentuat vor beneficia de un spor 15% la salariul de bază, anunță Ministerul Muncii. Guvernul a adoptat în acest sens o Hotărâre „pentru a accelera sau obţine egalitatea de facto a persoanelor cu dizabilităţi în ceea ce privește exercitarea dreptului la muncă”.

Din nou în dezbateri după ce președintele Iohannis a retrimis-o în Parlament, legea offshore a fost amendată de senatorul PSD Marin Gheorghe în favoarea petroliștilor: cele două propuneri înaintate vizează deducerea cheltuielilor de explorare din impozitul companiilor și înghețarea taxelor pe parcursul operațiunilor de exploatare.

Continuă conflictul intern al Partidului Social Democrat, cu zeci de declarații de susținere (a conducerii actuale sau a opoziției din partid), dar și cu nenumărate scenarii privind rezultatele alegerilor de la CExN-ul partidului, care va avea loc mâine.

Deficitul bugetului de pensii se va reduce cu aproape 50% în 2018 față de anul precedent, ducând gradul de acoperire a cheltuielilor cu pensii din contribuție la aproape 84%, arată un studiu citat de Ziarul Financiar. Efectul se datorează măsurii de trecere a contribuțiilor de la angajator la angajat.