Șomajul, în scădere: rată de 3,46% la nivel național, în august 2018
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a anunțat astăzi un nou prag al ratei șomajului înregistrat la nivel național în România, de 3,46% – după scăderea cu 0,04 puncte procentuale față de luna iulie și sub valoarea din aceeași perioadă a anului trecut.
Numărul total de șomeri din România era, la finalul lunii august, de 302.589 persoane, dintre care 29,48% din mediul urban, iar 70,52%, din mediul rural.
Cei mai mulți șomeri aveau vârstele cuprinse între 40-49 de ani; în schimb, grupa de vârstă cel mai puțin reprezentată este de 25-29 de ani.
Șomerii cu nivel de instruire gimnazial au ponderea cea mai mare în totalul șomerilor înregistrați în evidențele ANOFM (33,44%). Șomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar reprezintă 29,38% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii universitare, 5,18%.