Sari la conținut

23 octombrie: Parteneriatul civil, respins – Klaus Iohannis apără România în PE – Raport favorabil pe legea offshore – Iordache: Comisia de la Veneția, indusă în eroare

Comisia Juridică a Senatului a respins propunerea de parteneriat civil, care ar fi acordat celor care ar fi încheiat un astfel de acord drepturi și obligații egale cu cele prevăzute în legea civilă prin căsătorie.

În fața sesiunii plenare din Parlamentul European, Klaus Iohannis a declarat astăzi cu privire la rezoluția ce urmează să fie adoptată privind statul de drept din România, că este ”extrem de neobișnuit pentru PE să dezbată și să voteze o rezoluție cu doar o lună înainte de a prelua președinția Consiliului UE”. Acesta a subliniat că România este o democrație funcțională, ce respectă statul de drept.

CCR va dezbate pe 6 noiembrie sesizarea președintelui Klaus Iohannis privind un proiect adoptat deja de Senat pentru prescrierea stării de incompatibilitate și conflict de interese la 3 ani de la data săvârșirii lor. Decizia de azi este o nouă amânare din partea judecătorilor Curții, sesizarea președintelui fiind înaintată în urmă cu aproape 3 luni.

Comisiile de specialitate din Parlament (industrii, buget și administrație publică) au adoptat azi un raport favorabil cu amendamente la Legea offshore. Mâine, legea intră la vot în Camera Deputaților.

Președintele Comisiei speciale pe Legile Justiției, Florin Iordache, a declarat astăzi că reprezentanții Comisiei de la Veneția ”au fost induși în eroare de către unii reprezentanți ai autorităților române cu care s-au întâlnit”, menționând în context numele președintelui Klaus Iohannis, al procurorului general Augustin Lazăr și al fostei șefe DNA, Laura Codruța Kovesi. „Parlamentul României salută corecturile făcute de Comisia de la Veneţia a unor erori cuprinse în avizul preliminar privind modificările la legile justiţiei, însă constată că o serie de alte erori şi afirmaţii nefondate au rămas în respectivul raport, ceea ce-i slăbeşte obiectivitatea. (…) Avizul final pe legile justiţiei cuprinde o serie de modificări esenţiale faţă de avizul preliminar, publicat în luna iunie 2018. Acest fapt confirmă susţinerile noastre, potrivit cărora experţii Comisiei de la Veneţia au fost induşi în eroare”, a declarat acesta.