Sari la conținut

30 octombrie: Moțiunea simplă la adresa lui Tudorel Toader, dezbătută în Parlament – Creștere a deficitului la bugetul de stat de 16,8 miliarde lei în primele 9 luni din 2018 – Oettinger vrea să promoveze intrarea României în Schengen

Dispută în Parlament: „Ministrul Justiţiei, un ministru de nota 4 (patru)”, moțiunea simplă prin care PNL și USR cer demisia lui Tudorel Toader, a fost dezbătută azi în plenul Parlamentului, urmând a fi votată mâine. Prin cele 20 de puncte ale documentului propus, Ministrul Justiției este acuzat de promovarea politizării justiției, încălcarea legii prin OUG pe legile justiției, prin care a făcut infractorilor ”un cadou”, dar și îndepărtarea României de ridicarea MCV. La dezbatere au luat cuvântul parlamentari din mai multe formațiuni politice, precum PSD sau UDMR.

Deficit bugetar în creștere: În primele 9 luni ale acestui an s-a înregistrat, conform Ministerului Finantelor Publice, o creștere a deficitului bugetului de stat de 16,8 miliarde lei (1,77% din PIB), în comparație cu 6,8 miliarde lei (0,81% din PIB) din aceeași perioadă a lui 2017. Deși s-au înregistrat creșteri la încasările contribuțiilor (în urma trecerii lor în sarcina angajatului) și a TVA-ului, diferențele vin din scăderea cotei impozitului pe venit, returnarea taxelor auto, creșterile salariilor bugetarilor, pensiilor, precum și a altor cheltuieli cu asistența socială.

România în Schengen: Într-o discuție la București despre Alegerile europene și Brexit 2019, Gunther H. Oettinger, Comisarul european pentru buget şi resurse umane, a declarat că dorește să promoveze la Bruxelles ideea intrării României în Schengen și libera circulație, în vederea realizării unei evoluții economice la nivel european.