Sari la conținut

Senatul amână decizia privind cererea DNA pentru începerea urmăririi penale a lui Tăriceanu

Comisia juridică a Senatului a amânat astăzi cu o săptămână dezbaterea pe fond privind solicitarea DNA pentru începerea urmăririi penale a președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. Motivele sunt explicate de președintele Comisiei, Robert Cazanciuc, prin faptul că membrii acesteia vor să ia în considerare pentru dezbatere și notele depuse ieri de Tăriceanu în sprijinul său. De asemenea, adaugă acesta, au fost primite astăzi mai multe solicitări din partea unor senatori care nu sunt membri ai Comisiei, pentru studierea dosarului.

Cu privire la decizia de astăzi a Senatului, Raluca Prună a declarat că această așteptare nu va aduce surprize, fostul ministru al Justiției spunând că se așteaptă ca cererea să fie respinsă în Senat. Potrivit acesteia, Parlamentul a devenit un fel de pre-instanță în afara instituțiilor judiciare, care protejează oamenii politici.