Sari la conținut

25 Februarie: CSM cere abrogare, PG cere sesizare CCR pe OUG Justiție – CA Brașov o revocă pe Savonea – Dragnea, atac la Iohannis – Pilonul II în pericol

> Consiliul Superior al Magistraturii va solicita Guvernului abrogarea Ordonanței de Urgență care modifică cele trei legi ale justiției. Decizia a fost luată cu 12 voturi „pentru”, trei voturi „împotrivă” și un vot nul.

> Procurorul general Augustin Lazăr a solicitat Avocatului Poporului sesizarea Curții Constituționale ”cu privire la excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 7/2019 prin care au fost modificate legile justiției”. Solicitarea a fost transmisă pentru informare președintelui CSM și Vioricăi Dăncilă

> Curtea de Apel Brașov a decis inițierea procedurii de revocare din funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii a Liei Savonea, președintele CSM și a votat o declarație prin care își exprimă dezacordul pentru OUG 7

> Liviu Dragnea l-a atacat astăzi pe Klaus Iohannis, acuzându-l că face rău copiilor României, care nu pot primi alocațiile mărite la 1 martie, deoarece președintele nu a aprobat bugetul pe 2019.

> Economistul șef al BNR, Valentin Lazea, a declarat că marea majoritate a societăților de administrare a pilonului II de pensii se gândesc să se retragă din România, din cauza lipsei de câștig în pofida unui efort financiar mare. Această situație este generată de OUG 114/2018, care afectează investițiile, pensiile și finanțarea Guvernului.