Sari la conținut

Investițiile străine directe au crescut cu 88,5% în luna ianuarie, 2019 vs. 2018

Investițiile străine directe au crescut spectaculos la începutul acestui an, la 362 milioane de euro în ianuarie 2019, față de 192 milioane de euro în aceeași lună din 2018, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României.

Dintre acestea, participațiile de capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au fost de 341 milioane de euro, iar creditele intragrup au avut o valoare netă de 21 milioane de euro.

Datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) pentru prima lună a acestui an arată că numărul societăţilor noi cu participare străină la capital a fost în creştere cu 14,2% faţă de aceeași perioadă a anului trecut, astfel încât, la 31 ianuarie 2019, în România erau înregistrate 221.768 de astfel de societăţi, cu un capital social subscris de 63,04 miliarde echivalent dolari.