Apel de la părinți către PNL și Iohannis, pentru creșterea alocațiilor copiilor

Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Preuniversitar face apel la Executivul Orban și la președintele Klaus Iohannis să găsească soluții pentru dublarea alocațiilor copiilor, pe care Ludovic Orban vrea să le blocheze, potrivit declarațiilor sale de la începutul acestei săptămâni.
Suntem conștienți că bugetul nu reprezintă un sac fără fund, numai că, în ultimii 30 de ani, de câte ori este vorba de bugetul ministerului educaţiei, de investiţii bugetare reale în educație sau de alocațiile copiilor, nu se găsesc resurse financiare, arată părinții în cadrul unui comunicat de presă.
Federația argumentează că România este martoră a consecințelor lipsei de resurse alocate Educației, care, potrivit acesteia, se vor aprofunda în următoarea perioadă: scăderea populaţiei active în muncă şi a contribuţiilor financiare în susţinerea facilităţilor sociale, emigrarea și importul de forță de muncă din afara țării.
Aflăm din rapoarte oficiale faptul că peste o treime dintre copiii din România trăiesc sub pragul sărăciei și 150.000 adorm flămânzi. Potrivit acelorași date, România are cea mai mare rată a sărăciei relative persistente din Uniunea Europeană. Aproximativ 21,5% dintre copiii români trăiesc în condiții materiale extrem de precare, acest procent reprezentând cea mai ridicată rată din UE, unde media este de 5,9%. De asemenea, peste 32% trăiesc sub pragul de sărăcie, se mai arată în documentul citat.
Nu în ultimul rând, părinții critică dur faptul că statul român asigură bani pentru pensii speciale sau pentru veniturile aleșilor, ca și pentru proiecte fantomă de infrastructură, negăsind resurse „pentru copiii noștri, viitorul țării”.
Categorii