Florin Cîțu, despre alocații: „Pe hârtie toţi putem să promitem, dar trebuie să şi livrăm”

Dublarea alocațiilor nu a fost făcută la timp pentru a fi alocați bani de la buget în acest scop, iar creșterea cu 40% a pensiilor depinde de execuția bugetară, a afirmat ministrul de Finanțe Florin Cîțu, precizând că presiunile asupra bugetului statului sunt foarte mari.
Dacă, în ceea ce priveşte creşterea pensiilor, care erau în bugetul iniţial, am spus foarte clar că depinde de execuţia bugetară. Vom vedea cum merge execuţia bugetară. Presiunile pe buget sunt foarte mari. Ne uităm la toate categoriile de cheltuieli importante din buget. Trebuie să facem o reevaluare şi vom veni cu o soluţie în zilele următoare. Deficitul a crescut semnificativ şi, repet, trebuie să fim toţi solidari în acest moment, a declarat Florin Cîțu.
Ministrul de Finanțe cere parlamentarilor „să termine cu proiectele populiste”, dat fiind că, în acest moment, finanțarea e dificilă din cauza contextului internațional.
La alocaţii lucrurile au fost clare. Dublarea alocaţiilor nu a fost făcută la timp, deci nu sunt bani incluşi în buget, în acest an. Vom vedea cum evoluează lucrurile, dar o astfel de promisiune în acest moment… Cei care au făcut această dublare a alocaţiilor nu au indicat sursa de finanţare nicăieri. Am tot cerut această sursă de finanţare, de unde să luăm banii şi nu ni s-a spus. În acest moment când toate ţările din lume sunt în competiţie, se calcă în picioare pentru a găsi finanţare pentru deficite bugetare record, faptul că aceşti bani nu sunt incluşi în buget, creează o presiune suplimentară. Aici trebuie să fim clari: dublarea alocaţiilor nu este cuprinsă în buget. Una e să cuprinzi sumele în buget, alta e să le şi plăteşti. De aceea, fac un apel la Parlamentul României să termine cu proiectele populiste, pentru că pe hârtie toţi putem să promitem, dar trebuie să şi livrăm, iar contextul internaţional este foarte dificil în acest moment pentru finanţare, a mai afirmat acesta.
Categorii