Surpriză de pandemie: Salariul mediu net a crescut cu 92 lei în martie față de luna precedentă

Câștigul salarial mediu nominal net a crescut în martie cu 92 de lei față de luna precedentă (2,9%), ajungând la 3.294 lei, iar câştigul salarial mediu nominal brut a ajuns la 5.386 lei, fiind în creștere cu 2,7% față de luna februarie a acestui an, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (8.289 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.605 lei), arată INS.
În majoritatea activităților din sectorul economic, câștigul salarial mediu net a crescut față de luna februarie datorită primelor ocazionale, acordarea de drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), cât şi din cauza disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.
Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii, precum și în fabricarea produselor din tutun. La polul opus, cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net au fost înregistrate în hoteluri şi restaurante, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare și activităţi de asigurare şi fonduri de pensii.
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (-2,2%), respectiv administraţie publică (-0,4%). În sănătate şi asistenţă socială, câştigul salarial mediu net a fost în uşoară creştere (+0,4%) comparativ cu luna precedentă, precizează Institutul Național de Statistică.
În comparație cu luna martie a anului 2019, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,1%, însă indicele câștigului salarial real arată o creștere de 3,9% față de aceeași perioadă a anului precedent.