Sari la conținut

Ministrul liberal al Agriculturii pică testul Parlamentului / PSD, acuzat de pierdere de timp și furt

Senatorii au adoptat astăzi cu 68 de voturi „pentru”, 32 „împotrivă” și 5 abțineri moțiunea simplă „Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului Oros” inițiată de 72 de parlamentari PSD-ALDE și afiliați ai grupului social-democrat.

Potrivit semnatarilor moțiunii, ministrul Adrian Oros ar trebui să-și dea demisia „până nu desfiinţează întregul sector agroalimentar din economia României şi până nu transformă fermierii români în săracii Europei”. În replică însă, acesta le-a transmis senatorilor în plen că PSD a pierdut timpul la guvernare, în timp ce Guvernul Orban a „trecut la acțiune” pentru elaborarea Programului Național Strategic.

Când am ajuns la Ministerul Agriculturii, nu am găsit niciun document care să dovedească existenţa măcar a unei „schiţe”, cum spuneţi dumneavoastră, a Programului Naţional Strategic. Un program de 20 de miliarde de euro nu se tratează cu o simplă schiţă, este vorba despre o analiză fundamentată care să conducă la o bună direcţionare a sprijinului PAC în România pe următorii şapte ani. Am finalizat de trei luni o asemenea analiză extrem de complexă asupra situaţiei curente din agricultura românească pentru aria acoperită de acest program şi l-am lansat în consultare publică. (…) Guvernul Orban – şi în speţă conducerea actuală a MADR – a recuperat timpul pierdut de PSD şi a trecut la acţiune pentru elaborarea PNS, a spus ministrul Oros.

În ce privește investițiile în sectorul de irigații, ministrul Agriculturii susține că social-democrații au practicat „un furt în formă subtilă”, prin care favorizau firmele apropiate de fosta conducere PSD.

Programul de refacere a sistemului naţional de irigaţii. Aţi continuat în aceeaşi notă, un furt în formă subtilă, prefăcându-vă că faceţi investiţii. (…) Doar anumite firme care au fost abonate la banii de investiţii în irigaţii aveau prioritate la aceste lucrări, a adăugat acesta.

Tirul atacurilor nu s-a oprit aici însă, Adrian Oros acuzând social-democrații cel puțin de incompetență:

Nu aţi ajutat deloc fermierii pentru a cumpăra echipamente de irigaţii, aţi reabilitat staţii de irigare care erau deja funcţionale, în loc să le reparaţi pe cele dezafectate. Aţi finalizat şapte obiective de investiţii din cele 89. Este de notorietate cum tovarăşul Daea, Dragnea şi Dăncilă inaugurau lucrări şi staţii de pompare care funcţionau doar în acea zi, a precizat Oros.

Imagine: Facebook Adrian Oros