Sari la conținut

Culoarea roșie va dispărea din Transilvania după alegerile locale, promite Ludovic Orban

Culoarea roșie va dispărea din Transilvania după alegerile locale din 27 septembrie, a promis premierul Ludovic Orban în cadrul unei acțiuni electorale din Bistrița, unde i-a îndemnat pe alegători să voteze candidații PNL la primăria și președinția CJ Bistrița-Năsăud.

După aceste alegeri locale, culoarea roşie va dispărea din Transilvania şi să nu cumva să se întâmple să rămână Bistriţa cu culoarea roşie (…) am încredere în voi, am încredere că vom da un nou început Bistriţei şi şansa unei dezvoltări autentice, care să se simtă într-o îmbunătăţire a vieţii fiecăruia dintre dumneavoastră, a declarat Ludovic Orban.

Atât candidatul PNL la primăria Bistrița, Ioan Turc, cât și candidatul liberal la președinția Consiliului Județean, Stelian Dolha, sunt oameni profesioniști, cinstiți și muncitori, a susținut totodată premierul, promițând acestora sprijin din partea Guvernului după alegeri:

Îi cunosc şi pe Nelu Turc, candidatul nostru la Primăria municipiului Bistriţa, şi pe Stelian Dolha, candidatul nostru la preşedinţia Consiliului Judeţean. Bag mâna în foc pentru profesionalismul lor, pentru cinstea lor, pentru angajamentul pe care îl au faţă de oamenii care le încredinţează votul. Bag mâna în foc pentru puterea lor de muncă şi mai ales pentru capacitatea de a duce la bun sfârşit proiectele pe care le încep. Şi încă un lucru mai garantez: că vor avea în Guvernul României un partener autentic, că uşa Guvernului va fi deschisă, a subliniat președintele PNL.