Premierul Nicolae Ciucă infirmă intenția Guvernului de a crește vârsta de pensionare la 70 de ani

Premierul Nicolae Ciucă a infirmat la începutul ședinței de Guvern de astăzi intenția Executivului de a-și asuma creșterea vârstei de pensionare la 70 de ani. „Nu este deloc adevărat”, a declarat acesta.
Pentru că am avut câteva semnale legate de o asumare la nivelul Guvernului vis a vis de prelungirea vârstei de pensionare la 70 de ani aș vrea să anunț că nu este deloc adevărat. Nici măcar nu am avut o discuție la nivelul acesta și din tot ceea ce știm până în acest moment este vorba despre o posibilitate, ca benevol, dacă cineva dorește să rămână în activitate până la 70 de ani. Guvernul nu a discutat și nu poate să-și asume răspunderea pe un astfel de demers, a afirmat premierul.
În acest sens, Nicolae Ciucă a cerut și ministrului Muncii, Marius Budăi, informații suplimentare, acesta din urmă susținând declarațiile premierului:
Așa este, nici în Coaliție, nici în Guvern nu am avut această discuție. Posibilitatea ca o persoană să rămână în câmpul muncii există și acum în lege. Poate opta, bineînțeles există și o bonificație dacă rămâne doar în serviciu și nu încasează pensia.
Putem discuta dacă mărim sau nu acea bonificație sau să vedem în această reformă a pensiilor pentru care am făcut acel grup și pentru care trebuie să lucrăm alte prevederi.
Și din cauza faptului că speranța de viață în România este scăzută, mult sub media UE, așa cum ați spus și dvoastră, nu susținem acest proiect, a declarat, la rândul său, Marius Budăi.