De ce o Hotărâre ÎCCJ a fost până acum mai presus de Lege?

Ieri un val de șoc a trecut peste opinia publică românească, odată cu publicarea deciziei CCR care scrie, negru pe alb: Există conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României și Înalta Curte de Casație și Justiție!

Pe bună dreptate – Este năucitor motivul care stă la baza acestui conflict. Pe înțelesul tuturor, refuzul ”explicit” al Înaltei Curți de a aplica o lege adoptată de Parlament, ÎCCJ substituindu-se unicei autorități legiuitoare a țării.

Înalta Curte, cea prin care se realizează Justiția în România conform Constituției, s-a pus mai presus de legile Justiției și a decis, prin Hotărâre a Colegiului de conducere, să desemneze doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători prin tragere la sorți; unul dintre ei era automat (!!) membru de drept. Simplu și eficient. Fără prea multe explicații.

Asta se întâmpla în 2014. De atunci, câte sentințe din Justiția românească au fost date de aceste Completuri stabilite, aflăm, nu prin respectarea legilor din România, ci a hotărârilor din Înalta Curte? Echitabil? Just?

Răspunde Curtea Constituțională a României, care a decis ieri ca instanța judiciară supremă, în ilegalitate de aproape 5 ani, să procedeze ”de îndată la desemnarea prin tragere la sorți a tuturor membrilor Completurilor de 5 judecători”.

De data aceasta respectând Legea privind organizarea judiciară modificată în 2018. Pe care, bineînțeles, Înalta Curte stabilise prin promptă Hotărâre să o aplice din 2019. Putea, la fel de bine, să fi fost 2029 sau, de ce nu? NICIODATĂ.