Sari la conținut

9 noiembrie: ÎCCJ a tras la sorți noii judecători din Completuri – INS: Deficitul balanței comerciale a crescut în primele 9 luni – CNSP revizuiește estimările de creștere economică

Înalta Curte de Casație și Justiție a tras la sorți noile completuri de 5 judecători, după ce Curtea Constituțională a admis că ÎCCJ se afla în ilegalitate din 2014. În acel an, Curtea a decis prin Hotărâre ca doar 4 din 5 judecători care formează Completurile de judecată să fie aleși prin tragere la sorți, unul fiind membru de drept al acestora. Hotărârea, a admis CCR, intră în contradicție cu prevederile legii privind organizarea judiciară, modificată în 2013.

Potrivit Institutului Național de Statistică, în primele 9 luni din 2018 deficitul balanței comerciale a crescut cu peste 1 miliard de euro față de aceeași perioadă din 2017, deși, comparativ cu septembrie 2017, exporturile din septembrie 2018 au crescut cu 5,1%, iar importurile, cu 3,4%. În perioada ianuarie-septembrie 2018, exporturile României au ajuns la 50,8 miliarde de euro, iar importurile, la 60,7 miliarde de euro. Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor au fost deţinute de: maşini şi echipamente de transport (47,4% la export şi 37,9% la import) şi alte produse manufacturate (32,3% la export şi respectiv 30,7% la import).

În primele nouă luni din 2018 România a înregistrat cea mai mare creștere în procente a înmatriculărilor de mașini electrice din Uniunea Europeană. Până în luna septembrie au fost înmatriculate 468 de mașini electrice în România, cu 382,5%, față de anul trecut, potrivit Asociației Constructorilor de Automobile. În top 3 țări din punct de vedere al numărului de mașini înmatriculate se află Germania, Franța și Olanda.

Guvernul a adoptat, în ședința de vineri, Ordonanța de Urgență privind salariul minim diferențiat, Executivul urmând să aprobe prin Hotărâre și sumele. Astfel, salariul minim brut este așteptat să crească de la 1.900 de lei la 2.080 de lei, iar în ce privește persoanele cu studii superioare şi cele cu minimum 15 ani vechime, acesta va creşte la 2.350 de lei.

Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a anunțat noile estimări privind creșterea economică a României – de 4,5%, cu 1% mai puțin față de creșterea de 5,5% anunțată în luna iulie a acestui an. În același timp, produsul intern brut nominal (PIB nominal) este estimat la 949,6 miliarde de lei (creștere de aproape 0,49% față de cifrele din iulie). CNSP a aplicat corecții și la nivelul estimărilor pentru anul 2019, acestea fiind revizuite în scădere, la 5,5%. Din nou, nivelul nominal al PIB-ului este estimat la 1.022,5 miliarde de lei, în creștere de la 1.017,5 miliarde de lei în iulie.