Sari la conținut

PNL nu mai vrea traseiști. Orban: „Partidul Național Liberal a închis ușile”

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat într-un interviu pentru G4Media.ro că Partidul Național Liberal nu va accepta niciun membru PSD sau ALDE care ar vrea să-și părăsească partidul pentru a se alătura liberalilor. Motivul? PNL nu mai are loc pentru nici unul dintre cei care au girat regimul profund nociv pentru România, care a provocat daune țării și a afectat perspectivele de dezvoltare ale acesteia, afirmă liderul liberal.

Partidul Național Liberal a închis ușile, și le are demult închise. Am făcut excepție de la regulă în această situație excepțională (negocierile pentru moțiunea de cenzură de după europarlamentare, n.r.) pentru că trebuia să alegem între două rele: încercarea de a forma o majoritate, a convinge parlamentari să voteze moțiunea de cenzură versus susținerea guvernului Dăncilă.

În perspectiva viitoarei moțiuni de cenzură care va fi depusă în următoarea sesiune parlamentară, conform declarațiilor liderului PNL, partidul va negocia cu grupurile parlamentare sau cu parlamentari individual, dar fără a-i primi în echipa politică.

Potrivit liderului liberal, traseismul politic este unul dintre cele mai nocive fenomene care au afectat democrația în România și funcționarea normală a Parlamentului. Traseismul este o trădare a cetățeanului, adaugă Ludovic Orban, așa încât PNL a luat decizia de a nu mai primi traseiști.

Sursă foto: Captură video G4Media.ro