Sari la conținut

Starea Nației, verdict dur pentru Orban: „Ți-e milă de oamenii care vor muri cu zile”

În loc să vină cu măsuri pentru sprijinirea populației în criza sanitară și economică generată de coronavirus, premierul Ludovic Orban „ne spune ce-a făcut în izolare” și dă vina pe guvernările actuale pentru starea precară a sistemului medical, potrivit jurnalistului Dragoș Pătraru, prezentator al emisiunii Starea Nației.

Ce jale de om e Orban ăsta! Îl aștepta lumea cu măsuri pentru sprijinirea populației, pentru asigurarea celor necesare medicilor, spitalelor, bătrânilor, cu măsuri economice clare, cu decizii importante, de care depinde viața multora.

El vine și ne spune ce-a făcut în izolare, cum deși era suspect de coronavirus a muncit (wtf!), apoi repetă ce-a zis Iohannis mai devreme și o dă pe nemernicii ceilalți, de la PSD, că nu aveau ce trebuie pe stoc (probabil lăsaseră ei sau tehnocrații plin când au fost la guvernare, iar idioții ăștia de după ei au furat tot). Și cum e toată lumea implicată, cum se fac eforturi! Pe bune? Credeam că o frecați! A, și din punct de vedere economic, continuă consultările. Bref, puie! a scris jurnalistul într-un post Facebook.

Pătraru susține că prim-ministrul este depășit de situație și anunță dezastru pentru români:

Deci, nimic, te uiți la el și ți-e milă de el. N-ai cum să te enervezi, doar ți-e milă. De el, de cât de depășit e de situație, de cât de mic e. Și apoi ți-e milă de oamenii care vor muri cu zile, în perioada următoare. Va fi dezastru, fraților! a adăugat acesta.