Teatrele, cinematografele, sălile de spectacol și restaurantele se vor putea redeschide începând cu data de 1 septembrie în condiții speciale, a anunțat președintele Klaus Iohannis într-o declarație făcută la Palatul … Continuă lectura De la 1 septembrie se redeschid sălile de spectacol și restaurantele
Guvernul va adopta o nouă formă de sprijin pentru familiile cu copii odată cu începerea școlii, a anunțat astăzi premierul Ludovic Orban, care a precizat faptul că părinții elevilor din … Continuă lectura Guvernul va plăti 75% din salariul părinților la suspendarea cursurilor în școală
Vicepremierul liberal Raluca Turcan își dorește adoptarea, de către Parlament, a proiectului de lege care pune în acord cu cerințele CCR legislația privitoare la izolarea, carantina și internarea persoanelor cu … Continuă lectura Raluca Turcan vrea adoptarea legii pentru carantină și internare cu „aceeaşi rapiditate manifestată de PSD şi sateliţii la modificarea Codurilor penale”
A fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență care permite firmelor amânarea plății taxelor până la data de 25 octombrie și care asigură totodată scutirea de la impozitul specific … Continuă lectura Veste bună pentru companii: Își pot amâna plata taxelor până la 25 octombrie
Decizia de astăzi a Curții Constituționale demonstrează încă o dată aroganța Guvernului Orban, susține senatorul PSD, Robert Cazanciuc, care-i acuză pe liberali de iresponsabilitate în luarea măsurilor de gestiune a … Continuă lectura Cazanciuc: Decizia de azi a CCR demonstrează încă o dată aroganța Guvernului Orban
Doar 142.482 de contracte individuale de muncă mai sunt suspendate la această oră, potrivit datelor transmise astăzi de Ministerul Muncii, care nu a precizat însă și numărul contractelor de muncă … Continuă lectura 142.482 contracte de muncă suspendate în prezent, conform Ministerului Muncii
Rata șomajului a crescut la 4,8% în luna aprilie a acestui an, cu 0,2 puncte procentuale față de cea înregistrată în martie, ajungând la aceeași valoare ca în a doua … Continuă lectura Șomajul, la același nivel ca în 2017: 4,8% în luna aprilie
Creșterea pensiilor poate fi o reală oportunitate, ca și una dintre cheile relansării economiei României, susține liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care pledează pentru mărirea acestora cu 40% din luna … Continuă lectura Mărirea pensiilor cu 40% poate fi una dintre cheile relansării economiei, susține Tăriceanu
Circa 1,1 milioane de persoane vulnerabile vor primi măști de protecție gratuite din partea Guvernului, conform declarațiilor premierului Ludovic Orban făcute astăzi la începutul ședinței de Guvern. 150 de milioane … Continuă lectura Guvernul va trimite măști gratuite persoanelor defavorizate
Nu se va pune problema de austeritate în sectorul bugetar și nu va exista nicio discuție cu privire la tăieri de pensii și salarii, a declarat ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, … Continuă lectura Florin Cîțu promite că nu vor fi reduse pensiile și salariile